Cuvinte pentru început de post…

Pentru că avem nevoie de întărire duhovnicească în postul aspru ce urmează, m-am gândit să nu spun eu prea multe ci să  îl las pe Cuviosul Paisie Aghioritul să vă mângâie şi să vă întărească. Am extras câteva fragmente (prea puţine), din cea mai recentă carte pe care am citit-o. Este vorba despre “Epistolele” scrise de fericitul Părinte Paisie, trimise către Sfânta Sihastrie a Sfântului Evanghelist Ioan Teologul. Părintele Paisie ştia că aceste scrisori au fost pregătite spre publicare şi a cerut să se facă aceasta după moartea sa, iar la sfârşitul cărţii să fie pus şi testamentul său, care asigură neschimbarea epistolelor.

Aceste scrisori sunt cursive au o curgere firească a ideilor, dar am ales din fiecare cîte o frază sau două. Însă ele nu sunt scrise la liniuţă, ci sub formă de proză, cu o continuitate a ideilor. Poate scriind aceste rânduri, nutresc şi gândul ascuns de a vă îmbia să citiţi această carte.

Să aveţi post binecuvântat şi cu folos!

- În încercările pe care le îngăduie Dumnezeu, fiecare este probat şi îşi vede singur starea lui duhovnicească. Astfel este nevoit să se smerească, după care primeşte har de la Dumnezeu, atunci când primeşte încercările cu bucurie, ca pe nişte medicamente pentru sufletul său. Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, pentru că altfel, am fi avut patimi ascunse şi pretenţii nebănuite în ziua Judecăţii.

- Fericiţi sunt acei oameni care au reuşit să imite pământul cel smerit, care, deşi e călcat de toţi, totuşi îi ţine pe totţi cu dragostea sa şi îi hrăneşte cu afecţiune, ca o mamă bună. El primeşte cu bucurie orice i-am arunca, de la roade bune până la gunoaie necurate, pe care le transformă fără zgomot în vitamine şi ni le dă cu îmbelşugare, neîncetat, oamenilor buni şi răi

- Nu foloseşte sfărâmarea genunchilor cu nenumărate metanii, celui ce nu-şi sfarmă în acelaşi timp şi faţa sa cu smerenia, cu pocăinţa lăuntrică.

-Cel ce cere de la Dumnezeu smerenie, dar nu primeşte pe omul trimis să-l smerească, nu ştie ce cere, deoarece virtuţile nu se cumpără la băcănie, ci ne trimite Dumnezeu oameni ca să fim puşi la încercare, să lucrăm virtutea şi să dobândim cunună.

-  De cele mai multe ori noi înşine ne pricinuim cele mai multe ispite atunci când ne amestecăm în treburile altora, adică atunci când vrem să ne înălţăm pe noi înşine.

- Cei ce se nevoiesc priveghind în rugăciune , deşi îi fură somnul, înduioşează mai mult pe Dumnezeu decât cei ce se satură de somn şi nu moţăie. Iar cei ce adorm în strană sunt de mii de ori mai buni decât cei ce dorm în pat.

- La dobândirea rugăciunii curate ajută foarte mult îndepărtarea de duhul lumesc de zgomot şi uneori şi de oameni.

- Omul cel mai mândru nu este cel ce se laudă cu mândrie, ci cel ce se laudă că este smerit.

-Mândria împiedică mult harul lui Dumnezeu, ba chiar şi gândul  mândru spurcă virtuţile noastre.

- Laudele primite ar trebui să fie mai puţine decât virtuţile noastre, ca să ni se încline cântarul duhovnicesc spre cei drepţi în ziua judecăţii şi să vedem faţa lui Dumnezeu.

- Vai şi de trei ori vai când nu luăm aminte şi dăm celorlalţi impresia că suntem sfinţi, căci prin aceasta ne osândim pe noi înşine veşnic.

- Cel ce se bucură când este lăudat de oameni, e batjocorit de draci.

-  Pofta pentru mâncăruri bune este momeala celui viclean şi cel care nu o taie se prinde în cârligul celui viclean şi apoi e prăjit cu propria sa grăsime de trupul său aprins.

- Cei smeriţi se aseamănă cu privighetorile care se ascund în văgăuni şi împăştie bucurie în sufletul oamenilor prin sufletul lor dulce. Pe când cei mândri, fac ca unele găini zgomotoase care asurzesc lumea cu cotcodăcitul lor.

- Să nu urmărim niciodată ranguri ca să fim slăviţi pentru ele, deoarece aceasta descoperă boala avansataă ce o avem şi că păşim pe alt drum decât cel al smereniei, pe care au călătorit Sfinţii Părinţi şi au ajuns în Rai.

…(Voi încheia cu rugămintea Părintelui Paisie, rugăminte pe care îndrăznesc să v-o adresez şi eu la îceput de post, căci am mare nevoie de rugăciune în această perioadă ).

- Rugaţi-vă şi pentru mine, făptura cea neputincioasă a lui Dumnezeu, care “pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte şi sufletul meu”…Nădăjduiesc în Dumnezeu ca pentru rugăciunile voastre să mă învrednicesc de aevărata pocainţă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi

Invitaţie la hram

De ce sunt Sfinţii Trei Ierarhi prăznuiţi împreună?

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi.

Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc.

În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării.

Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan.

Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită.

Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

sursa: http://www.calendar-ortodox.ro

Botezul Domnului

Pentru că la iudei era interzisă ieşirea la propovăduire înainte de 30 de ani, Mântuitorul a locuit în cetatea Nazaret, ascultând de părinţii Săi pământeşti şi ajutându-L pe Dreptul Iosif la tâmplărie. După ce acesta a murit, Iisus a lucrat singur în lemn, câştigand existenţa Sa şi a Maicii Lui, pentru  a da tuturor pilda spre a munci si a nu petrece în lenevire.

Împlinindu-se vremea dumnezeieştii Lui arătări, a venit El la Ioan să fie botezat cu apă. Sfântul Ioan Botezătorul  boteza în râul Iordanului cu apă, spre a arăta că aşa cum apa curăţă trupul, aşa se curăţă de păcate şi sufletul celui ce se pocăia. Acesta primise înştiintare cum să Îl recunoască pe Mântuitorul: “Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este cel care botează cu Duhul Sfânt.”

Mântuitorul a venit la Iordan pentru a primii botezul de la Ioan, dar nu pentru că era necurat sau pentru că avea vreun păcat, căci El Se născuse din Preacurata Maica Fecioară şi era Izvorul a toată viaţa, curăţia şi sfinţenia. El a venit acolo ca să dea pildă, dar şi ca să sfinţească firea apelor şi ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez.

Ioan L-a recunoscut şi a zis: “Eu am trebuiţă şă fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” , iar Mântuitorul spune: “Lasă acum, că aşa se cade nouă a împlini toată dreptatea.”

Se spune că Proorocul Ioan scufunda până la grumaji pe om în apă şi îl ţinea aşa până ce acesta îşi mărturisea toate păcatele, apoi îi dădea drumul, însă Iisus a ieşit imediat din apă, căci nu avea ce să îşi mărturisească. De aceea Evanghelia consemnează că a ieşit imediat din apă.

După ce a ieşit din râu, cerurile s-au deschis şi o Lumină de sus a strălucit în chip de fulger şi S-a pogorât peste Iisus Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel.  Acest fapt fusese preînchipuit în vremea lui Noe, că precum o porumbiţă a vestit micşorarea apelor, acum era vestită micşorarea păcatului prin porumbel. Această artătare a ales-o Duhul Sfânt pentru că porumbelul este o pasăre curată, blândă, iubitoare de oameni, care la loc necurat nu stă. Tot astfel, Duhul Sfânt este izvorul iubirii de oameni, al curăţiei, iar de cel ce se tăvăleşte în mocirla păcatului fuge, la loc necurat nu stă.

Pogorându-Se Duhul Sfânt peste Iisus, s-a auzit glas din cer: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit.” Aceluia se cuvinea slava şi stăpânirea, în vecii vecilor! Amin.

Frăsinei iarna

Temeiurile cinstirii Sfintelor Moaşte

Pentru că tocmai s-au încheiat zilele de pelerinaj la Sfânta Parascheva de la Iaşi şi pentru că unii creştini, ispitiţi poate şi de sectari, mai au îndoieli şi nelamuriri cu privire la acestea, dar mai ales pentru că duminica ce a trecut a fost pomenirea Sf. Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, care au statornicit cinstirea icoanelor, a crucii şi a moaştelor, cred că este nimerit să aflăm care sunt temeilurile scripturistice pentru cinstirea Sfintelor Moaşte.

Dar înainte de a enumera versetele respective, să aflăm ce hotărăşte Canonul 7 al Sinodului  VII Ecumenic:  ”Cine nu mărturiseşte că totţi sfinţii cei ce au plăcut lui Dumnezeu, atât cei din Vechiul Testament cât şi cei din Noul Testament, sunt demni de onoare către corp şi suflet, ori nu face rugăciuni către ei, ca cei ce sunt mijlocitori pentru lume, după tradiţia bisericii, să fie anatema.”

Anatema  este un cuvânt foarte greu şi cumplit, căci înseamnă pogorâre de viu în iad cu diavolii si tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.

Temeiurile scripturistice

-Sirah, 48, 12-15: “Trupul lui Ilie, atât în viaţă, cât şi după moarte, a făcut multe semne şi minuni.”

-4 Împ, 13, 20-21: “Oasele lui Elisei au înviat pe un mort, numai ce s-a atins de ele.“

Dovada că trupurile sfinţilor se păstrează nestricate:

Sirah 49, 12 ; Psalm 33,21; Matei 27, 32-53

“Şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor ce adormiseră s-au sculat. Şi ieşind din morminte după învierea Lui, au venit în sfânta cetate şi s-au arătat multora.”

-Matei 14,36 : “Şi-l rugau pe El ca numai să se atingă de poalele veşmintelor Lui şi câţi se atingeau se mântuiau.“

-4 Împ, 2, 8-14: “Elisei desparte Iordanul cu cojocul lui Ilie şi trece pe uscat.“

-Fap, 13, 11-12: ” Şi minuni nu mici făcea Dumnezeu prin mâinile lui Pavel. Cât şi peste cei bolnavi se aduceau de pe trupul lui măhrămi, ştergătoare, şi se depărtau de la ei bolile şi duhurile cele rele ieşeau.”

-Luca, 8, 43-48: “Femeia ce era în curgerea sângelui  de 12 ani, cum s-a atins de poalele hainei Mântuitorului, s-a vindecat.”

Semnul crucii, mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie a apei

Articolul este primit prin email de la Provita.

Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.

Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetice.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Trad din rusă îm engleză de Julia Bulighina
Trad. din engleză în română Cristina M.

©1999-2009 „Pravda Ru”

Marea putere a rugăciunii

În ispite, sufletul omului este slab şi neputincios fără arma de preţ care este rugăciunea. Rugăciunea dă sufletului ajutorul ceresc, după cum grăia şi   David: “Voi chema pe Domnul meu în ajutor şi voi fi mântuit de toţi vrăjmaşii mei” (Ps. 17, 4).  Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune şi el că “Rugăciunea e o armă gata să învingă orice asalt al duhurilor rele; este fortăreaţa care rezistă la orice primejdie; e portul care ne scapă de furtună; este comoara care ne procură toate bunătăţile”.

Mulţi oameni  nu îndrăznesc să se mai apropie de Dumnezeu din pricina păcatelor,

Rugăciune la timp de boală

Sfântă mare muceniţă a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ţie cu genunchii plecaţi şi cu lacrimi fierbinţi. Adu-ţi aminte de neputinţa firii omeneşti, care cuprinde şi împresoară pe tot muritorul, de la naştere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuţi şi noi, smeriţii, şi neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuşi te-a preamărit şi te-a trimis în această ţară, ca s-o aperi şi s-o păzeşti de toate răutăţile.

Întreţinerea clerului sau despre temeiurile pentru care preoţii primesc bani

Am auzit de curand pe cineva comentând cu foarte mare înverşunare faptul că preoţii primesc bani pentru diferite servicii, că a auzit el că “pocaiţii” nu sunt de acord cu aşa ceva, că preoţii dacă propovăduiesc cuvantul lui Dumnezeu nu ar trebui să primească niciun ban şi aşa mai departe. Cred că fiecăruia îi este cunoscut astfel de discurs şi l-a auzit măcar o dată în viaţă.

Ceea  ce vreau să fac eu acum este oarecum penibil, pentru că uni vor spune că încerc să mă justific. Poate ar fi fost mai bine ca un laic să aducă aceste argumente, pentru a nu fi suspectat că îşi caută justificări. Dar poate că sunt persoane care se vor folosi şi care nu se vor mai sminti când vor afla de ce preotul primeşte şi el bani, de ce şi el consumă, mănâncă şi îşi întreţine copiii din ceea ce lucrează, ca orice om.

Există şi un canon care interzice preotului să se ocupe cu alte activităţi de întreţinere, dar în zilele noastre tot mai mulţi apelează la aceste activităţi exterioare , tocmai pentru că enoriaşii, credincioşii, nu mai cunosc faptul că în vechime parohia era datoare să aibă grijă de întreţinerea preotului, datorie care are temeiuri scripturistice.

Pentru că sectarii umblă cu biblia în mână încercând să îi atragă pe oameni la “adevăr”, din aceeaşi Biblie vom cita mai jos.

Sectanţii nu admit jertfe şi daruri preoţilor, aducând ca susţinere versetul: “În dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi aur, nici argint, nici traistă, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag.” (Matei, 10, 8-10)

Dar cum specific sectanţilor este să scoată din context versetele şi să le interpreteze de sine stătător, nu văd că în acelaşi capitol se spune : “Vrednic este lucrătorul de plata sa.”  Domnul a zis Apostolilor cele de mai sus în vremea aceea, în care credinţa oamenilor era aşa de mare încât puneau averea la picioarele Apostolilor spre a o chivernisi aceştia, pentru întreţinerea casei omului, a bisericilor şi a săracilor.

“Fariseul a zis: Doamne, postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate...” (Luca, 18, 12).  Atunci până şi fariseii făceau ceea ce astăzi nu facem noicare ne declarăm creştini.

Zeciuiala însemna a zecea parte din ceea ce cîştigă un om. Aceasta era datoria lor. Ca a zecea parte din banii fiecăruia să o dea către biserici. Acest obicei este întâlnit astăzi tocmai la sectanţi, aceia care critică faptul că preoţii ortodocşi primesc  bani. Ei critică cu făţărnicie că preoţii primesc bani şi afirmă că fac totul în mod gratuit, însă toţi cei înscrişi în societatea lor plătesc zeciuială. Cineva a povestit că în fiecare sâmbătă, la adunările lor, fiecare dă pastorului bani şi se umblă şi cu nişte cutiuţe prin sală, strângând bani în scopuri de binefacere. Acest lucru este şi normal, că doar nu îşi pot întreţine “bisericile” şi edita cărţile gratuite fără bani.

În vechiul Testament, preoţii erau întreţinuţi de popor

-Preoţii primeau jertfe de animale… (Leviticul 7)

-”Şi cei din fiii lui Levi, care iau preoţia, poruncă au să ia zeciuială de la popor după lege.”(Evrei, 7, 5)

-Preoţii primeau pământ, case şi toată întreţinerea pentru ei şi pentru dobitoace de la popor.(Numeri, 35, 1-8).

-Dumnezeu zice lui Moise să spună poporului că fiecare la vremea roadelor să aducă la Preot grâu, vin, pâine, făină curată, untdelemn, miei, viţei, turturele, pârga roadelor. (Levitic, 23, 10-20).

-Toată pârga roadelor întâi, fie a pământului, fie de dobitoace, nimeni să nu guste din ele până ce nu va aduce la Preot mai întâi jertfa Domnului.” (Ieşire 23,19; Levitic 27, 30-32; Lege, 15, 19-23).

Şi în Noul Testament datoria credincioşilor era să aibă grijă de întreţinerea materială a preoţilor

-Maica Domnului, când s-au împlinit zilele curăţeniei, s-a dus cu pruncul la biserică şi a adus dar preotului 2 turturele după legea lui Moisi. (Luca, 2, 22-24).

-”Cine slujeşte în oaste vreodată cu leafa sa? Sau cine sădeşte vie şi din roada ei nu mănâncă? Sau cine paşte turmă şi din laptele ei nu mănâncă?” (I Cor, 9, 7,14)

-”Au nu ştiţi că cei ce lucrează cele sfinte din biserică mănâncă? Şi cei ce slujesc altarului.” (Stih 13)

-”Aşa Domnul a rânduit celor ce propovăduiesc Evanghelie, din Evanghelie să trăiască.” (Stih 14)

-”Şi a zis Iisus către lepros după ce L-a curăţit: mergi de te arată preotului şi du darul tău.” (Matei, 8, 1-4).

-Ioana, femeia lui Husa şi Susana şi alte femei, slujeau Domnului din avuţiile lor (Luca, 8, 1-4)

-”Şi întru aceeaşi casă petreceţi mâncând şi bând cele de la dânşii aduse..” (Luca 10,7)

-”Dacă îţi vei aduce darul tău la altar...”(Matei, 5, 23).

Sper că acest artcol nu va stârni comentarii nepotrivite. Îi rog pe cei care au de gând să povestească aici cazurile în care au fost ei “jupuiţi” de cutare preot, să se abţină. Nu există pădure fără uscături. E un clişeu, dar e adevărat. Nu caut aici nici să mă justific şi nici să îndatorrez pe cineva. Nu încerc să conving pe nimeni să îmi dea mie sau altcuiva nimic. Doar sper că am lămurit pe cei care sunt în căutări sincere. Domnul!

Trei sferturi în cer

Trei sferturi in cer

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Iisus înduioşat un pic
Coboară din icoană

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n braţe ard
C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Şi doar un sfert în humă

Şi nu se ştie, sunt ţărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâţia ani
Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu

Cuvioasa Teodora de la Sihla

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pentru şcolari – no comment

Astfel arată caietele şcolarilor de azi…

Durata zilelor creaţiei

În zilele noastre tot mai mulţi încearcă să împace ştiinţa cu religia, afirmând că zilele creaţiei nu ar fi avut 24 de ore, ci ar fi fost ere geologice. Însă părerea Sfinţilor Părinţi este cu totul alta: ziua întâi a creaţiei este chiar o zi în sensul literal al cuvântului. Ea dura 24 de ceasuri şi se împărţea de la început în zi-lumină cu hotarul de trecere către noapte numit seară; apoi o noapte de 12 ore cu hotarul trecere către zi, dimineaţa  (“şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a doua”).